Impulsul Smart IT – Cat de inteligent ne folosim smartphone-urile?

de: Luminița Nițoiu
16 01. 2012

Interactionez cu foarte multe tipuri de oameni si este frapant cat de putini stiu ce inseamna o aplicatie, ce presupune efectiv conceptul si, mai ales, la ce ajuta un magazin virtual de aplicatii. Daca ar fi sa ma arunc la o cifra, in tara noastra, unde situatia este mult mai grava fata de Occident, 80 sau 85% dintre utilizatorii de iPhone nu au un cont de AppStore sau nu au descarcat niciodata o aplicatie din Android Market. Aceste cifre ipotetice sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat numarul celor care au dat bani pe o aplicatie este chiar mai mic.

Primul gand care va vine in cap ar fi… ”si ce?”, eu imi descarc aplicatii, mai cumpar cate un joc, o aplicatie interesanta, iar daca am spart banca poate si o navigatie precum iGO sau Navigon. Problema insa nu este atat de simpla. Cautam continut localizat. Ne dorim aplicatii romanesti de calitate care sa ne ofere ceea ce ne intereseaza pe noi romanii. Am avea nevoie de tot felul de informatii, pe care multe dintre ele le gasim online, dar intr-un pachet mult mai atragator, mult mai util, mult mai portabil.

Totusi, atata vreme cat nu suntem cu totii programatori, persoanele care se ocupa cu aceasta indeletnicire au nevoie de sprijinul nostru. Ma refer in primul rand la aspectul financiar, in al doilea rand la cel moral, sub forma de feedback, cerinte, sfaturi.

Ma gandeam zilele trecute cat de incantat am fost cand am descoperit Shazam in urma cu cativa ani. O aplicatie cu un nume nu foarte sugestiv, care, chiar daca a devenit extrem de populara datorita faptului ca poate recunoaste 99% din melodiile de la radio, din baruri sau de pe strada, cu siguranta nu este cunoscuta de toata lumea. Cei mai multi si-au pus Facebook, Viber, Yahoo! Messenger si Skype pe un smartphone cu Android sau iOS si deja simt ca folosesc un procent considerabil mai mare din puterea aparatului. Ganditi-va ce sentiment au in momentul in care incep sa foloseasca dispozitivul de pe care vorbesc ca GPS, care merge foarte bine de altfel, ca o unealta office, ce le permite sa editeze fisiere excel in deplasare si sa le trimita ulterior pe mail, sau ca un dispozitiv pentru facut rezervari la hotel, cumparat bilete de avion si multe altele.

Multi considera ideea de QR Code, de exemplu, un esec din cauza faptului ca, desi foarte multe companii, website-uri, publicatii sau institutii au adoptat-o si integrat-o in diverse contexte, publicul a fost asa de putin educat sa o foloseasca, incat putin peste 5% din populatia utilizatoare de smartphone stie sa sustraga informatia din spatele patratului format din patratele albe si negre. Practic, e banal: iti descarci o aplicatie intitulata, sec, QR Reader din Android Market sau AppStore, iar data viitoare cand ai afisul de la cel mai nou Twilight poti ridica telefonul catre codul QR si poti ajunge instantaneu pe website-ul filmului. Sa mai atragem atentia asupra zecilor si sutelor de concursuri care se pot ascunde in spatele unui astfel de cod? stiati ca Google are un serviciu dedicat de prescurtare al url-urilor, intitulat goo.gl? Acesta, pe langa faptul ca genereaza un url scurt din orice adresa complexa a unui website pe care l-ati gasit pe internet, in acelasi timp genereaza un QR Code care va permite, doar ridicand telefonul la ecranul PC-ului, sa accesati respectivul website de smartphone sau tableta.

Mai trist nu e faptul ca ideea e simpla sau extrem de utila, ci faptul ca astfel de idei, concepte, aplicatii utile si functii ”magice” ale unui smartphone nu sunt deloc promovate. Chiar daca exemple sunt o mie, mai atrag atentia asupra unuia. Te lasa masina pe langa Campina si trebuie sa ajungi neaparat la un service, la un hotel sau pur si simplu la un prieten caruia vrei sa-i faci o surpriza. Cea mai banala solutie, aceea de a chema un taxi, foarte usor poate deveni… complicata – nu stii nici un numar de taxi, pentru ca nu ai de ce sa stii daca nu locuiesti acolo, nu-ti vine sa suni la informatii si nici nu mai ai trafic de internet pe mobil ca sa cauti. in acest context, scoti iPhone-ul, deschizi o aplicatie romaneasca gratuita, ATAXI, care, pe langa faptul ca te localizeaza, iti da toate numerele de telefon de la o mare parte din taxiurile din tara impartite pe localitati, pana si tarife actualizate pe kilometru. Cum vi se pare?

Totul se rezuma la folosirea intr-un mod util a puterii de calcul din ce in ce mai mari. Este adevarat, un procesor puternic pe smartphone te ajuta sa navighezi mult mai rapid pe internet si te ajuta sa parcurgi volume mai mari de informati, insa te poate ajuta la asa de multe alte lucruri. Divertismentul nu trebuie neglijat, motiv pentru care si sunt asa de multe jocuri pe magazinele virtuale. Din acest motiv smartphone-urile sau dispozitve cu iOS, precum cel mai nou iPod Touch, sunt considerate console portabile de gaming, pentru ca dezvoltatorii de aplicatii au pus acea putere de procesare considerabila la ceva mai multa treaba decat deschiderea unui mail in deplasare.

Indiferent cate aplicatii ai pe iPhone sau cati prieteni ai pe Facebook, ideea de comunitate se refera si la a constientiza ca foarte multi dintre cunoscutii tai nu se descurca la fel de bine cu gadgeturi si nu stiu ce merita si ce nu. in urma cu 5-10 ani, cand oameni de 40-50 de ani interactionau cu emotie cu un PC, imi aduc aminte ca teama de a strica respectivul dispozitiv extrem de scump taia considerabil din emotia de a descoperi lucrurile interesante pe care le putea face un computer. Un smartphone este in 95% din cazuri ”fool prof”. Daca nu-l dai de pamant, nu poti sa-l strici, iar daca se blocheaza, l-ai restartat si porneste din nou. Daca iti afiseaza un mesaj de eroare de care pur si simplu nu mai scapi, pur si simplu il resoftezi. Acest concept care a sunat din totdeauna extrem de pompos, de a resofta sau de rescrie firmware-ul, a devenit extrem de banal precum introducerea unui cd in unitate optica si urmarea pasilor de a instala un joc. Totul este prietenos acum si cu siguranta este mai prietenos decat era in urma cu cativa ani.

Aproape orice echipament electronic stie acum limba romana. De la un Smart TV de ultima generatie, pana la ultimul iPhone, meniul fiecarul aparat este tradus, mai bine ca in urma cu cativa ani, in limba romana. Nu mai exista nici o piedica sa profitati de tot ce au sa va ofere dispozitivele din jurul vostru. Multi dintre voi ati fi inclinati sa ziceti ca timpul este cel mai mare dusman al secolului 21 si nu v-ati insela. Din pacate, revenind la scenariul cu ATAXI, dupa ce ati facut un efort de a gasi aplicatii utile, entuziasmul ca data viitoare rezolvati o problema mai rapid, mai eficient si, mai ales, mai impresionant in fata prietenilor, o sa va arate ca a meritat.
”Simplu” este, de asemenea, un cuvant de ordine al secolului 21. Acum dispozitivele sunt mult mai prietenoase. Acesta este motivul pentru care iPad-ul a avut cea mai rapida rata de adoptie dintre dispozitivele electronice creat vreodata, avand in vedere ca era o clasa complet noua de aparate – e simplu de folosit. Nu cred ca a deschis vreodata cineva un manual da iPad decat, probabil, pentru a cauta un detaliu care stie sigur ca e acolo, dar nu i-a iesit in evidenta din prima. intre timp, cazul nu mai e singular. Aproape toate tabletele si aproape toate smartphone-urile sunt prietenoase, usor de folosit, cu ecrane si butoane mari pentru a va ajuta sa gasiti cat mai usor ceea ce cautati.

Sintetizand, acestea de mai sus sunt gandurile cu care am initiat competitia Smart IT si tot acestea sunt motivele pentru care ne angajam sa stimulam dezvoltatorii autohtoni de aplicatii prin toate mijloacele pe care le avem le dispoztie. in primul rand merita ei, in al doilea rand meritam noi sa ne bucuram de continut de calitate.

In continuare, va atragem atentia asupra catorva aplicatii inscrise in concurs pentru a va arata ca se poate. Iar daca traiti cu impresia ca puteti faca ceva mai bun, nu uitati, ultima data de inscriere este 24 ianuarie 2012.

Ink Matcher este o aplicatie de tip joc, pentru Windows Phone 7, in care trebuie sa distrugeti stropi de cerneala de aceeasi culoare. Combinatiile trebuie sa fie cat mai mari ca sa obtineti bonusuri, deoarece combinatiile minime de 3 sau 4 culori vor genera cutii ce vor ingreuna avansarea in celelalte niveluri ale jocului.

Edu4All este o aplicatie de auto-testare in diverse domenii de activitate. Momentam aplicatia are incluse teste din domeniile CAD, Geografie, Istorie si Matematica, cu posibilitatea adaugarii de noi intrebari. intrebarile pot fi rostite de catre dispozitiv prin sistemul de tip Text-To-Speech, iar raspunsurile pot fi la randul lor rostite folosind litera variantei (a,b,c) sau direct raspunsul. Exista si un sistem de feedback foarte util atunci cand gresesti o intrebare.

zRuler va ajuta sa faceti masuratori rapid, daca aveti nevoie de lungimi mici, 15 cm si 100 cm. A fost creata special pentru iPhone 4 si 4S si foloseste caracteristicile geometrice ale carcasei telefonului, camera principala si accelerometru intern.

Pentru ca numarul detinatorilor de masini a crescut considerabil si nu foarte multi dintre noi sunt suficient de tehnici incat sa se priceapa la detaliile legate de intretinere si costurile aferetente utilizarii unui automobil, s-a inventant Car Monitor. O aplicate de iOS creata de echipa Skanbit, aceasta aplicatie va ajuta sa faceti grafice legate de consumul de motorina sau benzina, va anunta daca v-a expirat asigurarea sau daca a venit timpul sa schimbati uleiul, sa platiti impozitul plus mult alte detalii care, altfel, va pot iesi usor din minte.

Creata cu ajutorul limbajelor Java Script si HTML 5, ChipitA este un proiect ce ii apartine lui Ciprian Buzgau. Gandita ca o unealta de desen online, datorita interfetei simple, dar cuprinzatoare, ChipitA este refugiul perfect pentru copiii cu un pic de talent artistic sau pentru adultii care vor sa uite un pic de grijile cotidiene.

Daca aveati nevoie de un motiv pentru a abuza de ecranul smartphone-ului cu Android impreuna cu un prieten, 2 Player Flags e solutia ideala. Aceasta aplicatie, pe langa faptul ca functioneaza ca un test de cultura generala, si permite utilizatorilor de smartphone cu sistem de operare Android sa socializeze cu prietenii. Creata special pentru doi utilizatori simultan, interfata aplicatiei va afisa un steag si va obliga jucatorul sa recunoasca cat mai repede numele tarii care are acel stindard.

Avand in vedere numarul foarte mare de website-uri care concureaza la ora actuala pentru a aduce utilizatorilor cele mai bune oferte si reduceri din orasul lor, o aplicatie precum iDeal are toate sansele sa va faca viata mai frumoasa. Avand in vedere ca poate rula pe orice smartphone datorita platformei HTML5 folosita la creatie, acesta aplicatie va va „citi” zona in care va aflati si, folosind informatii actualizate in permanenta dintr-o baza de date, va va oferi pe tava cele mai atractive oferte din imprejurimi.

O aplicatie cross platform de un real ajutor pentru cei cu un apetit extrem de amplu pentru calatorii, Paradise Travel ajuta utilizatorii de iOS sau Android sa fie in permanenta la curent cu noile oferte de vacanta. Fiind extrem de la indemana sa calatoriti si peste granita, ca urmare ale unor contracte cu tour-operatori straini, aceeasi aplicatie disponibila gratuit va da si cele mai bune oferte pentru calatorii in Bulgaria, Cipru, Austria, Italia, Franta, Grecia, etc.

Exams.ro este in egala masura o aplicatie web scrisa in Java Script si HTML cat si o platforma online ideala pentru studentii care se afla in febra examenelor. Nu trebuie decat sa va faceti un cont nou sau sa va autentificati cu contul de Facebook, sa va urcati in mod regulat subiectele de la examen in format electronic pe site si sa va rugati ca in curand le veti gasi rezolvate. Nu de alta, dar asta inseamna comunitate.

Avand in vedere ca indiferent cat de prietenos este sistemul de metrou, oriunde, inclusiv in Bucuresti, cu un pic de efort tot te ratacesti, o aplicatie precum GBS-GPS for Bucharest Subway poate fi oricand utila. Ideea aplicatiei este sa recreeze experienta utilizarii unui GPS dar pentru ceva mult mai util si care nu implica o masina. Practic pe langa o harta detaliata a optiunilor referitoare la metrou, aceasta aplicatie va ajuta sa ajungeti rapid si eficient la orice destinatie din Bucuresti.

Pentru ca nimic nu este mai relaxant decat un joc in care impusti pana obosesti, pentru utilizatorii de Android a fost creat jocul Deep Space Frontier. Acesta va permite sa trageti pana la epuizarea munitiei sau a energiei electrice din smarphone intr-un numar mare de inamici folosind un numar mare de upgrade-uri. Nu va mai trebuie decat rabdare, perseverenta va veni de la sine.

Daca tot avem incredibil de multi bani cu ajutorul carora nu stim ce rata sau factura sa platim prima, Money Planner va ajuta sa va defalcati cheltuielile cu usurinta, sa va definiti mai multe planuri financiare, si, nu in ultimul rand, sa aveti o evidenta clara a fondurilor pe care le cheltuiti in comparatie cu cele pe care le mai aveti disponibile. Avand in vedere compatibilitatea cu Android si interfata prietenoasa e greu ca aceasta aplicatie sa nu fie un succes.

Creat pentru dispozitivele cu iOS, Gravitarium2, chiar daca aduce aminte de plugin-urile de vizualizare de Winamp de acum cativa ani, este de fapt o mult mai complex decat ele. Realizat ca un refugiu creativ multi color, cu ajutorul a pana la 10 degete, Gravitarium2 va ajuta sa puteti crea diverse forme pe ecranul dispozitivului portabil. Puteti interactiona cu ele, le puteti controla, iar daca va incanta suficient rezultatele le puteti salva sub forma de imagini statice in galerie. Sa nu uitam ca performanta din acest joc se masoara in like-uri date de alti jucatori, iar folosind platforma GameCenter puteti fi si cel mai apreciat din lume.

Smoke Wheels este un joc pentru smartphone-urile cu Symbian si ecran sensibil la atingere. Grafica nu este una din cele mai reusite, insa acest joc compenseaza prin implementarea realista a elementelor de fizica specifice curselor de masini. Nu va mai trebuie decat suficient de mult timp pentru a deveni cu adevarat bun in aces joc.

Avand in vedere piata competitiva a restaurantelor, iPad Meniu s-ar putea sa fie exact elementul care sa va diferentieze. Folosind un iPad ca meniu, clientul poate vedea imagini reale cu mancarea, isi poate calcula mai usor nota de plata si poate naviga mai usor printr-o sumedenie de bucate. in ceea ce il priveste pe bucatarul sef, acesta poate implementa mai usor modificari in meniu folosind un sistem centralizat de unde fiecare iPad isi prea informatiile.

Avand in vedere succesul magazinelor virtuale asociat investitiilor minime si profitului maximal, o platforma prietenoasa pentru crearea propriului shop online este vitala. SHOPlaClick OS Commerce este este o astfel de platforma care, chiar daca a fost gandita pentru mediul business, este perfecta pentru orice persoana cu spirit de comerciant.

Daca tot simtim pe pe zi ce trece ca trecem cu vederea frumesetile oraselor in care traim si cu un mai mare entuziasm trecem granita pentru a ne face concediul, Bucurestiul Intr-o zi! a fost creat pentru a ne arata ca ne inselam. E simplu. Avand o baza de date cu extrem de multe puncte de interes care poate fi actualizata foarte usor, aceasta aplicatie incearca si reuseste sa atraga atentia asupra unei multitudini de elemente care tranforma Bucurestiul intr-o capitala europeana.

Playtech.ro este organizartorul Smart IT.

Regulamentul, temele si premiile Smart IT sunt disponibile la adresa http://www.playtech.ro/smartit/.

Sponsorii si partenerii Smart IT sunt: EuroGSM, TotalSoft, Asus, Kolectiv Studio, Research in Motion (RIM) si Tribute.

Evenimentul se bucura de sustinerea bloggerilor Cristian China-Birta (chinezu.eu), Cristi Dorombach (piticu.ro), Dan Dragomir (computerblog.ro), Bogdan Petre (Imidoresc.ro), Vali Birzoi (valiq.ro) si Sorin Rusi (sorin.rusi.ro), precum si de sustinerea comunitatii Blogalinitiative.ro.

Parteneri media: Realitatea.net, Money.ro, Regielive.ro, Mobilissimo.ro, PCMHZ.ro, Stiinta si Tehnica, 9am.ro, Wall-Street.ro, Yuppy.ro, AdEvolution, Radio Lynx, Money Express, Business Cover, LaptopNews.ro, ArenaIT.net, Ziua Veche, Cariereonline.ro, WASD.ro, Lab501.ro, Puterea, Startups.ro, Organizatia Colegiul Studentesc din Electronica (OCSE), Liga Studentilor Facultatii de Automatica si Calculatoare (LSAC), Inventeaza.ro, Gadget.ro, PCnews, PC World, Computer World, PCforum.ro, AndroidLive.ro, PHPRomania.net, Ziare.com, Hit.ro si Business24.

Despre Playtech.ro

Playtech.ro este o publicatie online despre tehnologie, gadget-uri si gaming, lansata in noiembrie 2009. Playtech.ro a organizat in noiembrie 2010 si PlayFest 3D, primul eveniment de tehnologie 3D cu aplicare in gaming din Romania.